Here`s to the nights when the sand is your seat and the waves kiss you feet. Nights when you feel the light that`s shining from the stars above, covered in a antique mistery. Here`s for the memories that will always be alive inside you,  played all over again. I have a story,too. A story about the way that beauty can hypnotize you.

My father brought me here several years ago with work. As a painter, Lanikai`s clear waters, wide beach and swaying coconut palms, were his biggest dreams. Back then,I was young and also, was the first I visitedHawaii. This “heavenly sea”, how is translated Lanikai, captured me.

Turquoise water was brushing up against the gold , fine sand beach. It was scratching under my feet. The gentle onshore winds offered me a cool relief from the hot Hawaiian days. It was almost night. The moon was on the sky, but I wanted to swim.The summer nigt was like a perfection of thought. I could see then lots of colorful fish amidst the coral reefs. It was like the rainbow got down and, magically, bathed everything in his dreamlike colors.

I bent on the powdered-sugar sand and closed my eyes. I could hear the waves flying from the precipitous water and  fighting with the beach . It sounded victorious, yet breathless. Wreathed in tall coconut palms and koa trees, this place had a mysterious perfume. The scent reminded me of the milky white interior of the coconuts : sweet, delicious and unique.

In that moment,standing alone, I started to imagine my life inHawaii. It could be adventurous, yet calm, but also gorgeous and full of surprises : palm trees, ocean breeze, and salty air. I was capable of living there, near the ocean, in the middle of exotic plants, with little birds singing their magic rolls . . .

My dreams came true in Lanikai. Watching the sunset was always a good idea, but on this heavenly beach , it looked like a painter`s maisterpiece: selfish with the colors with a wondrous beauty .There, I opened my heart to allow myself to see the true beauty within . I never knew until than that I could love a place on Earth more than my home . A life lived in the place where your heart is, is a life lived.

            And now, until 3 years on living on the island, I feel the same way: the reefs always amaze me, like the first time. The sand is as fine as then, the water still has its bluish-greenish shades, but the stars are shining with more power. Everything is better here. All thanks to the person who brought me here,who showed me that the paradise is a real place; who showed me that the beauty was born here , far away from tall, modern buldings, crowded streets and thousands of people .

Ma tine de mana.. Am emotii la fel ca prima oara. Zambesc timid. Nu crezusem in “fericiti pentru totdeauna” pana sa il intalnesc. Inchid ochii.Retraiesc  in minte momentele petrecute cu el…

Cine spunea ca vara incep povestile de dragostea, s-a inselat. Mereu am iubit iarna si puritatea albului sau. Nu poti fi indiferent, nu iarna. Nu cand fiecare lucru din jurul tau te indeamna sa crezi in magie.

Eu credeam in magie si in povesti. Credeam in aparitia printului si in dragostea sa. Povestea noastra a fost de la inceput un  basm. Copaci inalti, batrani, ne vegheau alaturi de cer. Fulgii de zapada zburau necontrolat. Ii priveam zambetul copilaresc. Era fericit si ma facea fericita. Nu imi dorisem mai mult decat credeam ca merit, insa  primisem totul odata cu venirea lui.

-Domnisoara Evans, sper ca nu imi negati placerea de a va face fericita toata viata.

Se asezase  in genunchi in mijlocul zapezii. Ningea mai tare si mai frumos acum. Tremuram . Era momentul pe care il asteptasem mereu. Il iubeam pe Jeremy si atunci imi demonstrase ca si el ma iubea la fel de mult .

-Ma intrebi daca … ?

- Stiu ca nu am lasat prea mult timp sa treaca. Ma grabesc, dar nu regret. Te cunosc de cateva luni, dar parca de cunosc de o viata. Te-am asteptat mereu si acum ca esti aici nu vreau sa te pierd.  De astazi, 14 februarie,accepti sa imi devii sotie si sa nu ma parasesti niciodata ?

Cu lacrimi in ochi, tipam cat puteam  de tare- DA-. Imi tinea mana cuibarita intre mainile sale, dandu-mi manusa copilareasca jos. Imi punea pe deget un inel superb, care intarea legatura dintre noi .

Ma trezesc brusc, ca din vis. Jeremy este in dreapta mea. Preotul repeta  intrebarea :

-Domnisoara Evans, acceptati ca Jeremy Howard sa va devina sot ?

Ca prima oara, tremurand si cu ochii in lacrimi , spun“da”.

-Ashley, Jeremy, va declar casatoriti.

14 februarie. Aniversarea unei iubiri sincere, fara greutati, si pentru totdeauna …

Am răsfoit acelaşi caiet care îmi ascundea amintirea Maitreyiei cu ani în urmă. Sufletul meu oferit ei, de la început captivat în totalitate de braţul ei , ca de zeiţă. Aveam toată viaţa de englez înIndiaurmarită de paginile jurnalului. Cât stătusem departe de ţara mea interesele mi se schimbaseră, devenisem cu totul altul, însă oriunde m-aş fi aflat, Maitreyi nu îmi părăsea gandurile.

În Calcutta învăţasem să iubesc, să sper , să lupt şi să fiu fericit. Cunoscusem, de asemenea, durerea, frica de singurătate şi neîncrederea.

Pagina dupa pagina, sentimentele păreau că mi se schimbă. Uneori eram invadat de o dragoste pură, inocentă, sinceră, iar alteori eram orbit de gelozie. Un plic vechi, plin cu scrisori ,decorat cu cîteva schiţe juvenile, mi-a înfăţişat momentul în care am început să cred din nou în puterea destinului.

“Am fugit. Este şansa noastră. Te iubesc. Maitreyi.”

Biletul, deşi împăturit cu grijă, era scris într-o franceză grabita, pentru ca nimeni să nu înţeleagă. Amintirea acelei zile m-a urmat mereu, devenind mai intensă de fiecare data . Îmbrăcată într-un sari alb, de casa, Maitrezi mă aştepta la Lacuri. Inima îmi bătea tare, aproape să iasă din piept. Era prima oară de cand fusesem alungat de domnul Sen când o vedeam . Cele 3 luni de singurătate înHimalayanu putuseră să îmi şteargă chipul ei din memorie. Era mistică,o fiinţă de care îmi fusese dor şi pe care o iubeam mai mult decat pe propria-mi viaţă. Răsuflând liniştita, m-a îmbrăţişat. Îi simţeam lacrimile curgându-i. Pentru câteva clipe, amandoi am tăcut. Eram împreuna, , liberi-liberi să ne demonstrăm dragostea şi să ne construim un viitor departe de toate neplacerile din Bhowanipore.

M-am trezit zâmbind din feeria ce mă cuprinsese, simţindu-i rasuflarea Maitreyei în ceafă.. Am privit-o la fel ca atunci, la Lacuri. Fugisem cu ea înAnglia, o făcusem fericită. Scrisesem o carte despre ea, ca un semn de protest împotriva iubirilor nepermise, sincere, care nu mor. În acea împrejurare, dupa 17 ani de la evadarea noastră, îi semnam cartea ca prima oara : „ Prietenei mele Maitreyi Devi, de la un elev şi profesor, în amintirea etc . “

Era aniversarea noastră. Aniversarea unei iubiri puternice, veşnice, nascuta de legământul coroniţei de iasomie …

27 mai 2010 . Ziua in care, pe langa pregatirile de banchet, am realizat pentru prima data ca nu vom mai fi impreuna cum fusesem obisnuiti .

Cu toate certurile, grupuletele, neintelegerile, barfele si restul, am reusit ca macar pentru o zi sa ne intelegem si sa lasam la o parte orgolii prostesti. Ne.am promis cu lacrimi in ochi ca in fiecare luna, pe 27 , ne vom intalniicu totii. Clar. Nu ne.am intalnit nici macar o data, desi sunt mai putin de 5 de m intre liceele la care invatam.Asta e viata, baby.

Azi se implineste un an. Un an in care tot ce am facut a fost sa ne indepartam mai mult si sa uitam .  Desi am incercat sa facem posibila “reuniunea” de 1 an, exista multe lucruri care intervin, mai presus de “prieteniile” vechi .

Mai avem insa pozele. Pozele si filmarea. Si melodiile de la banchet datorita carora plang mereu cand imi amintesc de perioada aia . Dar stiu ca nu sunt singura. Sunt multe persoane care gandesc la fel …

P.S. Nici eu nu credeam ca o sa imi fie atat de dor .

Cu ceva timp in urma, dupa publicarea in volume a tragicei povesti a lui Romeo si a Julietei, la celebrul balcon unde cei doi si-au jurat iubire eterna, o femeie, supranumita Agony Aunt, a sarit in ajutorul sufletelor triste.

Orice persoana care se simtea nesigura sau ajutor-less avea posibilitatea de a i se adresa acelei femei, printr.o scrisoare lipita pe peretele de sub balcon. In fiecare seara, la ora 6, Agony Aunt strangea scrisorile inntr-un cosulet si le raspundea tuturor indragostitilor .

Astazi am fost pusa pentru prima oara in postura de a-i scrie Julietei sau lui Agony Aunt. Temele de la scoala devin din ce in ce mai bune.

A trebuit sa ma concentrez asupra unei povesti de dragoste interzise din punctul de vedere al uneia dintre partile care sufera.Am ales povestea unui baiat care, in ciuda rangului social si impotrivirii parintilor sai , pleaca sa studieze intr.o alta tara. Acolo o intalneste pe cea alaturi de care vrea sa isi petreaca restul vietii . Fata, speriata de regulile locului de une provine el , il respinge. El este distrus , dar indeajuns de puternic incat sa faca tot ce poate pentru a o cuceri.

To be continued, bby.

http://www.youtube.com/watch?v=A-ASlSN_6ig

Melodia asta e pe replay. Pe replay-ul replay-ului .

Yes, I love my blog. Pe langa faptul ca am petrecut in total cam 3 ore si jumatate sa reusesc sa fac legatura intre wordpress si facebook, apoi sa potrivesc antetul temei cu fondul si cu blogrollu-ul. Unde mai pui ca nu se incarca numele nou..

Nu mai conteaza. Oricum. Ideea e ca am cam citit primele posturi si da, am realizat ca am fost cam melodramatica, trista si fara speranta. Bine ca mi-a trecut, serios. Chestia cu adolescenta e o asa mare prostie, pe bune. Nimic nu e cum ar trebuii sa fie. Trist, tragic, de-a dreptul deprimant.

…

10.55, cu o jumatate de ora inainte sa plec .

Azi.

Azi teza, lucrare din silogism, Fratii Jderi si fizica. Nimic mai putin, dar sigur mai mult.

Am sa innebunesc, jur !

Mai si ploua.

*Ploaia e draguta, dar nu azi. Azi ar trebui sa dormim si sa ne gandim cum ar fi sa mergem la scoala. Azi ar trebui sa fie vara. Vara si atat.

Chit ca mai e putin, nu mai am rabdare. Ar fi genial sa se faca brusc cald si sa fie greva si noi sa plecam acasa. Vise, baby . Chestia asta se intampla 1 data/generatie si noua ne.a trecut randul .  Urat. Urat dar adevarat.

Today I swear I.m not doing anythinggggggggg.

                                                  Da, nu prea am chef de scoala. Doar daca profa de logica se evapora si in locul ei vine un extraterestru femeie careia/caruia nu ii place sa dea lucrari din silogism si noi plecam acasa. Vise bby, vise.

In afara de asta. Azi a 2 mai, deci la multi ani bby . I love you.

Oricum, pe bune ca dintr.o data e soare afara. Nu inteleg de ce, dar imi place. O sa se faca foarte cald si noi o sa ne simtit bine, chit ca sunt chefless total cand e vorba de scoala.

Mai e putin. O luna. O luna si dupa vara. <3.

Imi place vara. Atunci ascult mai mult Bruno Mars decat de obicei .

* P.S. Liliacul din camera chiar miroase frumos. Sunt florile mele preferate. + margaritarul . O sa fie florile din buchetul de la nunta.

Astazi .

• Pentru incep, sunt foarte, foarte, foarte, foarte bucuroasa ca am vazut ceva ceva din nunta printului William. Nunta secolului, cred si eu. Sunt frumosi, par indragostiti si pun pariu ca o sa fie mult timp impreuna. Asa se scriu basmele. Realitatea le dicteaza.[ Astfel o fata devine printesa, citez.]

Cred ca imi place mult William, dar singurul disponibil e Henry. Nu ma deranjeaza, jur.

Presupun ca e o mare responsabilitate sa devi ducesa. Nu promit nimic, dar cred ca m.as descurca. Pacat ca in lumea reala nu o sa am parte de nimic. Nici nu stiu daca eu chiar imi doresc asta.

Dar, daca as fii printesa/ducesa, as face asta:

1. As infiinta un orfelinat.
2. As adopta un copil.
3. As ajuta batraneii.
4. As vizita New Yorkul.
5. As scrie o carte despre cum naturaletea si indiferenta atrag .

Cel mai important, insa, nu as uita persoanele din jurul meu .

[ vezi : http://fordauin.blogspot.com]

La indrumarea si dupa exemplul -> http://fordauin.blogspot.com/ , o sa rememorez intr.un mod pasnic ziua mea de miercuri.

in mod normal, clar m.as fi trezit la 8 sa invat.[ chimie, bio, iack]. dar nu. ceasul a sunt mai devreme de 10. nu l.am auzit, imi pare rau.

si denis, nu a fost asa de cald ! sacou + geaca, nu pantaloni 3 sferturi . !!

* continuand. chestia e ca , pe langa faptul ca m.am tuns si imi place, nu e nimic ce trebuie mentionat cu Aldin+Italic+Barat. ba chiar, a fost o zi mai normala si mai fara sens decat de obicei. prima zi de scoala, doh.

*to be continued…*